Sărbătoare mare pentru creștinii ortodocși. Astăzi, credincioși sărbătoresc Înălțarea Domnului, ziua în care Iisul Hristos s-a înălțat la ceruri, în timp ce îî binecuvânta pe ucenicii săi și s-a așezat de-a dreapta Tatălui. Fiind o sărbătoare importantă în rândul credincioșilor, tradițiile și obieceiurile nu lipsesc.
Credincioșii sărbătoresc astăzi Înălțarea Domnului, o zi cu mare însemnătate în calendarul ortodox. Potrivit religiei creștine, Înălțarea Domnului este ziua în care Iisus Hristos s-a înălțat la ceruri, în timp ce îi binecuvânta pe ucenicii săi și s-a așezat de-a dreapta Tatălui. Această sărbătoare este una dintre cele mai importante de peste an, iar în calendarul creștin ortodox este însemnată cu cruce roșie.
Sărbătoarea Înălţării Domnului se mai numeşte si Ispas, după numele martorului ascuns și nevăzut al Înălţării. Tradiţia spune că Ispas, un cioban, ascuns pe după pietre, a urmărit evenimentul, tăcut şi uimit, şi mai apoi a povestit alor săi cele întâmplate.
Data de 2 iunie are o dublă semnificație. Pe lângă sărbătoarea Înălțării Domnului, astăzi se mai sărbătorește și Ziua Eroilor.
Fiind o sărbătoare importantă în rândul credincioșilor, tradițiile și obiceiurile nu lipsesc. În această zi se înroșesc ouă, se pregătesc bucate, întocmai ca la masa de Paști. În această zi, creștinii se salută cu „Hristos S-a înălțat!” și „Adevărat S-a înălțat!”.
Tot astăzi, credincioșii pun la brâu frunze de nuc pentru că se crede că şi Iisus ar fi avut când s-a înălţat la ceruri şi se bat cu leuştean ca să fie feriţi de rele şi de boli. În această zi este strict interzis să se împrumute sare şi foc pentru că aduce ghinion. De asemenea, se crede că cine moare de Ispas ajunge în Rai. Se fac pomeni şi se împarte pentru morţi, mai ales brânză, ceapă verde, pâine caldă şi rachiu. Este ultima zi în care se mai pot mânca ouă roşii. Bătrânii spun că, pentru a avea recoltă bogată, semănătorile se fac până în ziua de Înălţare.