România și Bulgaria ar fi trebuit să se fie legate printr-un pod peste Dunăre, la Zimnicea – astfel s-at fi realizat cea mai scurtă rută terestră între România și Grecia. Un proiect mult așteptat de autorități și de localnici, dar care nu s-a realizat până acum. Construirea podului, la Zimnicea, între România și Bulgaria a fost anunțată încă de acum trei ani. În 2019, autoritățile române au semnat primele documente pentru realizarea proiectului între orașul din Teleorman și municipiul bulgar, Svishtov.
Ar fi fost cel mai sudic pod peste Dunăre din întreaga Europă, cu o infrastructură bine pusă la punct, cu căi ferate și rutiere, care ar fi schimbat fața orașului. Acum, însă, la trei ani de la discuții, podul Dunării de Sud riscă să nu mai fie construit, cel puțin nu până în 2030, din lipsă de fonduri. Autoritățile române și cele bulgare fac, însă, demersuri pentru urgentarea proiectului, spune primarul orașului Zimnicea, Petre Pârvu.