Zi plină de emoții pentru absolvenții de liceu din Alexandria. Deși perioada nu este cea mai prielnică, ne referim la greva generală a profesorilor, declarată de aceștia începând cu 22 mai, entuziasmul elevilor de clasa a XII-a nu a fost umbrit. Veseli, dar și cu o uşoară nostalgie la gândul celor patru ani de liceu, liceenii și-au făcut apariția în Parcul Pădurea Vedea îmbrăcați în robe.
Într-un cadru oficial, 13 elevi, șefi de promoție, au primit, în semn de mulțumire și recunoștință din partea autorităților, flori și diplome. După eforturi continue de-a lungul anilor, tinerii au mărturisit că satisfacția rezultatelor este pe măsura perseverenței de care au dat dovadă. Ziua de astăzi va rămâne cu certitudine în inimile și în mintea lor pentru totdeauna, la fel ca întregii ani de liceu.
Ziua Absolventului de liceu este sărbătorită cu fast de municipalitate de peste 10 ani.
Emoții, lacrimi de bucurie și de tristețe deopotrivă, pentru cei 791 de elevi alexăndreni care anul acesta vor termina cei patru ani de liceu. Absolvenții au fost, astăzi, sărbătoriți de autorități, în prezența familiei, a prietenilor, dar și a profesorilor și directorilor de liceu.
Subscribe to Updates
Get the latest creative news from FooBar about art, design and business.
© 2005-2024 S.C. Antena 3 S.A. Toate drepturile rezervate.