Atenție, șoferi, în ultima perioadă s-au înmulțit conducătorii auto care circulă băuți sau chiar drogați la volan, pe drumurile din Teleorman. Nu trece o zi fără ca polițiștii rutieri să nu descopere șoferi care au săvârșit această infracțiune. La fel s-a întâmplat și în ultimele două zile, în Teleorman, când oamenii legii au dat amenzi și au deschis dosare penale pentru persoane care au fost prinse sub influența alcoolului ori a substanțelor psihoactive.
Inconștiența unor șoferi nu are limite. Mai grav este faptul că aceștia pun în pericol și siguranța celorlalți participanți la trafic, dar și a pietonilor. Cea mai bună dovadă în acest sens este un tânăr de numai 26 de ani, din Alexandria, care s-a urcat drogat la volan. Acesta a sfidat regulile de circulație, însă până la un moment dat, când a dat nas în nas cu polițiștii rutieri. Oamenii legii l-au tras pe dreapta pe acesta și au observat că tânărul avea un comportament neobișnuit. Rezultatul drugtest a fost pozitiv. A reieșit astfel că șoferul se afla sub influența substanțelor psihoactive în momentul în care acesta a fost tras pe dreapta. El a fost dus la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice.
De o inconștiență dusă la extrem a dat dovadă și un bărbat de 47 de ani din Gălăteni. Omul conducea pe drumul județean 601C, atunci când a fost oprit de polițiștii de la Serviciul Rutier. Oamenii legii i-au pus acestuia etilotestul, iar rezultatul a indicat o valoare de 0,86 la mie. Numai că, aceasta nu a fost singura ispravă comisă de bărbatul respectiv. Acesta nu avea nici permis de conducere. Pe numele său a fost deschis dosar penal și urmează să se prezinte în fața magistraților pentru a da explicații.