Biblioteca Județeană “Marin Preda” din Alexandria a fost, astăzi, gazda unui eveniment inedit, cu prilejul lansării a două cărți ce poartă semnătura scriitorului Ion Alexandru Stănescu. “Antologia scriitorilor teleormăneni în viață” și „Scrisori primite de la scriitori de succes” sunt cele două opere care au fost prezentate la Biblioteca Județeană. Cea din urmă reprezintă, totodată, o mândrie pentru Ion Stănescu, deoarece în cadrul acesteia sunt prezentate scrisorile primite chiar de autor de la alți scriitorii și personalități de seamă din țară.
Lansarea celor două cărți ce poartă semnătura scriitorului a avut loc, astăzi, la Biblioteca Județeană “Marin Preda”. Sala a fost plină, iar autorul ne-a declarat ce pot descoperi cititorii în în cele două volume.
În volumul „Scrisori primite de la scriitori de succes”, autorul Ion Alexandru Stănescu susține că au fost expuse scrierile pe care el însuși le-a primit de la personalități de seamă din literatura română.
La eveniment au luat parte mai mulți scriitori, dar și simpli iubitori ai literaturii.