Tradiția din ajun de Sfântul Andrei se păstrează, în continuare, în județul Teleorman, chiar dacă modul în care se pune grâul, în această noapte, la încolțit, s-a schimbat. Acum, la mare căutare sunt figurinele umplute cu grâu, care au și scop estetic.
Una dintre cele mai cunoscute tradiții printre creștinii ortodocși este grâul pus la încolțit în ajun de Sfântul Andrei. Pe tarabele din piața centrală din Alexandria au apărut, de câteva zile, figurinele umplute cu grâu, pe care doritorii le pot pune la încolțit, în această noapte. Dar comercianții spun că trebuie să avem grijă cum punem frâul la încolțit.
Pentru cei mai tradiționali dintre noi, tot în piața centrală se găsea, în această dimineață, grâu simplu, la punguțe.
Indiferent de modul în care este pus la încolțit grâul, teleormănenii, mici sau mari, spun că vor păstra tradiția.
Ziua Sfântului Andrei se cheamă şi Ziua lupului sau Gadinetul şchiop. Se credea şi încă se mai susține şi acum că, în ziua de 30 noiembrie lupul devine mai sprinten, îşi poate îndoi gâtul ţeapăn şi nimic nu scapă dinaintea lui. De aici şi credinţă că „îşi vede lupul coadă”. De asemenea, în credinţele poporului român de pretutindeni, în noaptea de Sfântul Andrei, pe 29 noiembrie, ies sau umblă strigoii.