Investiții importante în unitățile sanitare din Teleorman. Consiliul Județean are în plan mai multe lucrări de investiții și modernizare la spitale, iar principalul beneficiar va fi Spitalul de Urgență Alexandria. Conducerea celei mai mari unități sanitare din județ crede că noile investiții în infrastructură și aparatură vor atrage și medicii la Alexandria. Nu doar în Alexandria se vor face investiții, lucrări de modernizare sunt programate și la Turnu Măgurele, Zimnicea, Videle și Roșiori de Vede.
Obiectivul principal al investițiilor realizate de Consiliul Județean în sănătate este creșterea calității actului medical și a condițiilor hoteliere pentru pacienți.
ADRIAN GÂDEA, PREȘEDINTE CJ TELEORMAN: “În perioada următoare urmează să înceapă lucrările pentru realizarea unui corp nou în cadrul Spitalului Județean de Urgență Alexandria, cu cinci etaje. Suntem în procedură de licitație pentru construirea unui spital modular, este un proiect derulat cu fonduri europene, se lucrează în acest moment la extinderea și dotarea unității de primiri urgențe și suntem în procedură de licitație pentru dotarea ambulatoriului integrat din cadrul Spitalului Județean de Urgență.”
Personalul medical din spitalul județean spune că investiția era absolut necesară pentru a putea asigura servicii de calitate.
DR. ALEXANDRU DOBRE, MANAGER SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ALEXANDRIA: “Avem construirea unui corp nou pe care îl numim D, este o continuare a investiției inițiale din 2012. Vor fi mutate toare structurile funcționale din corpul C, care nu este reabilitat. Spitalul modular, el a fost scos la licitatie, proiectul a fost facut in 2021, depus, avem finanțarea pentru el, dar preturile s-au dublat si nu am avut niciun ofertant la licitatie. Intre timp CJ a suplimentat suma si vom începe licitația pentru realizarea spitalului modular care este foarte important pentru spital, vom reusi sa avem spatii de izolare si pt pacientii cu covid, initial el a fost depus pentru pacientii cu covid sau suport covid, dar si pentru pacientii cu diverse patologii, care necesita izolarea.”
În afara dotărilor de infrastructură, spitalul din Alexandria va achiziționa și aparatură nouă. Managerul unității sanitare crede că în acest fel medicii vor fi tentați să vină și să lucreze aici, mai ales că pentru ei există mai multe avantaje ce pot fi oferite: locuință de serviciu, prime de instalare și sporuri la salariu.
ADRIAN GÂDEA, PREȘEDINTE CJ TELEORMAN: “Dacă vorbim de un corp nou, de un spital nou, însemană mai multe paturi, cabinete medicale noi, laboratoare noi, secții noi și cu siguranță și organigrama va fi modificată și adaptată în mod corespunzător.”
La doi ani de la instalarea în funcția de președinte al Consiliului Județean Teleorman, Adrian Gâdea crede că mai sunt multe lucruri de realizat pentru îmbunătățirea situației din spitale.
ADRIAN GÂDEA, PREȘEDINTE CJ TELEORMAN: „Urmează și la Turnu Măgurele să fie reabilitat și modernizat Spitalul Municipal, la Zimnicea spitalul din localitate urmează să fie modernizat atât cu fonduri guvernamentale cât și cu fonduri europene, Spitalul Municipal Caritas a fost modernizat din punct de vedere energetic, din discutiile pe care le-am avut cu domnul primar mai sunt si alte oportunități pentru a continua și la nivelul Spitalului Municipal Caritas acest proces de reabilitare si modernizare. Sunt importante toate aceste proiecte pentru că au legătură cu cetățenii și ne interesează prin aceste proiecte să creăm condiții normale de viață, condiții care să ducă la ceea ce cu toții numim civilizație.”