Rata de infectare cu Covid stagnează în județul Teleorman. Potrivit datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică, în Teleorman, rata îmbolnăvirii cu Sars-Cov-2 este de 2,11. La spitalul “Caritas”, unitate spitalicească suport Covid din Roșiori de Vede sunt internate puțin peste 40 de persoane infectate cu noul coronavirus.
Cu toate că la nivel național rata de îmbolnăvire cu Covid este în creștere, în județul Teleorman, numărul cazurilor stagnează. În acest moment, la Spitalul “Caritas” din Roșiori, sunt internați 45 de teleormăneni infectați cu Covid.
Așadar, în momentul de față există o stagnare, însă cadrele medicale se așteaptă ca după data de 15 septembrie, la câteva zile după începerea școlii, cazurile să crească. Tot medicii, au și câteva sfaturi pentru cei care se îmbolnăvesc cu Covid.
Conducerea spitalului care tratează pacienții teleormăneni infectați cu Covid spune, însă, că unitatea spitalicească este pregătită oricând pentru un eventual nou val de îmbolnăviri.