Concursuri, spectacole, evenimente pentru copii și pentru familii și focuri de artificii. Toate sunt pregătite pentru locuitorii din Alexandria, în această perioadă, cu ocazia Zilelor Municipiului. După o perioadă în care evenimentele dedicate zilelor orașului au fost anulate, cei dornici de distracție sunt așteptați să petreacă timp de mai bine de o săptămână. Municipalitatea a pregătit evenimente pentru fiecare.
Evenimentele dedicate Zilelor Municipiului Alexandria debutează chiar astăzi, cu o expoziție de dinozauri care îi așteaptă, până pe 4 septembrie, pe toți curioșii. De luni, alexăndrenii vor participa la concursurile organizate de municipalitate. Cei care s-au înscris în competiții se vor întrece la tenis, fotbal, înot, șah, remi sau pescuit.
De vineri 26 august încep trei seri de neuitat. Petrecerea debutează cu un spectacol folcloric la care sunt invitați artiști consacrați ai muzucii populare, de la Florin Vasilică, Gelu Voicu sau Cornelia și Lupu Rednic. Sâmbătă, Holly Molly, Raluka și Șelly împreună cu 5 Gang fac spectacol, iar duminică, fanii îi pot asculta live pe Cargo și Noaptea Târziu.
Seara se va încheia cu un foc de artificii. Spectacolele au loc, începând cu ora 19:00, în incinta Târgului săptămânal. Evenimentul din acest an are ca temă ocrotirea mediului.
Programul Zilelor Municipiului Alexandria mai conține și lansări de carte, procesiuni religioase și parade de mașini și motociclete vechi. În weekend-ul 26-29 august, copiii sunt așteptați în Parcul Pădurea Vedea la un atelier de olărit.