Probele la care au luat parte concurenții din Zimnicea, in cadrul întrecerilor organizate de municipalitate cu ocazia Zilei Marinei și Sfânta Maria. După anii 90, aceasta a fost prima ediție.
Acesta a fost atmosfera, astăzi la Zimnicea, acolo unde au avut loc o serie de concursuri organizate cu ocazia Zilei Marinei și Sfânta Maria. Dac cei tineri s-au bucurat că au putut participa la astfel de competiții, cei în vârstă și-au adus aminte de cum erau aceste concursuri înainte de 89.
Aceasta a fost prima ediție, ce se desfășoară după revoluție. Municipalitatea promițând că aceast eveniment va deveni emblematic pentru oraș.
Si pentru ca tacâmul sa fie complet, la final a avut loc și un recital de muzică populară, oferit de Florinel Vasilica și ansamblul Teleormanul.
Participanții la concursuri s-au ales cu premii in bani dar și rate, cocosi și curcani, așa cum se făcea odinioară.