PUSL solicită măsuri urgente de sprijin pentru fermierii români, pentru ca aceștia să poată fi competitivi în interiorul UE
Partidul Umanist Social Liberal consideră că este nevoie de măsuri urgente de sprijin pentru agricultorii români, pentru a le da acestora o șansă reală de a fi competitivi pe piața europeană.
Semnarea de către România a Politicii Agricole Comune 2023 – 2027 aduce cu sine o serie de obligații pentru fermierii români, care trebuie să pună în practică toate condițiile impuse de acest acord.
Aceste reguli generale nu țin cont de particularitățile din România, așa cum de exemplu sunt subvențiile alocate fermierilor, care în România sunt și cu 60% mai mici decât în alte țări membre ale UE.
În condițiile în care acordul PAC prevede, printre altele, reducerea suprafețelor cultivate, creșterea ponderii culturilor bio sau reducerea procentuală a îngrășămintelor și pesticidelor folosite, fermierii români au nevoie de sprijin din partea statului, pentru a reduce decalajele față de cei din alte țări UE și pentru a rămâne competitivi.
Un exemplu elocvent este cel al cantităților îngrășămintelor și pesticidelor administrate culturilor agricole din România, care sunt foarte reduse comparativ cu alte state UE. Considerăm că reducerea procentuală a acestora este inechitabilă și o modalitate corectă ar fi raportarea la cantitățile de substanță activă pe hectar, care să fie egală în toate țările UE.
Plecând de la principiile PAC, așa cum sunt creșterea calității produselor agroalimentare și comercializarea acestora la un preț redus, protejarea mediului și stabilizarea piețelor agroalimentare, precum și asigurarea unui trai decent pentru fermierii și agricultorii din UE, Partidul Umanist Social Liberal consideră că se impun mai multe măsuri pentru sprijinirea fermierilor.
În contextul secetei pedologice excesive este nevoie de resurse financiare pentru acoperirea pierderilor suferite de fermieri. De asemenea, este nevoie de alocarea de subvenții pentru a acoperi diferențele de preț la combustibili, îngrășăminte, pesticide și semințe.
Considerăm că zonele afectate constant de secetă ar trebui declarate zone de constrângeri și pentru acestea să se aloce subvenții pentru a atenua efectele producțiilor agricole care sunt sub media celorlalte zone.
O altă măsură esențială pentru fermieri ar fi reducerea procentuală a impozitării venitului agricol pentru plate arendei, prin stopaj la sursă, în funcție de gradul de afectare al culturilor agricole, în urma unor fenomene meteo extreme.
Nu în ultimul rând, este nevoie de politici coerente pentru asigurarea surselor alternative pentru irigarea culturilor agricole, în zonele predispuse la ciclicitate a fenomenului de secetă.
Toate aceste măsuri sunt necesare pentru capitalizarea financiară a fermierilor și agricultorilor din România și ar reprezenta un pas important care le-ar permite să concureze alături de corespondenții lor din alte state membre ale UE.
Ion Noțingar, liderul Departamentului pentru Agricultură al PUSL