Cozi uriașe la Punctul de Trecere a Frontierei Turnu Măgurele, unde zeci de camioane și autoturisme tranzitează zilnic, în această perioadă, frontiera cu Bulgaria. Potrivit celor de la Poliția de Frontieră, timpii de așteptare sunt in medie de 10 minute. Însă, șoferii de pe tiruri sunt revoltați și susțin cu totul altceva. Aceștia spun că așteaptă cu orele să intre în țară sau să iasă din România. Soluții există pentru a pune capăt acestei probleme, însă doar trebuie puse în aplicare, spun cei care se ocupă cu transportul autovehiculelor între România și Bulgaria.
Dacă în alte puncte de trecere a frontierei șoferii care ies din țară spre vecinii bulgari sunt nevoiți să aștepte și peste 60 de minute, la Turnu Măgurele, potrivit Poliției de Frontieră, se așteaptă doar 10 minute. Însă, șoferii de camioane susțin că stau cu orele să treacă pe malul bulgăresc.
Dacă șoferii de pe mașinile de mare tonaj stau la coadă cu orele, cei cu turisme trec repede.
Pentru a nu exista cozi interminabile și pentru că la Bechet, punctul de trecere a frontierei a fost închis, bacul de la Turnu Măgurele, trece către Bulgaria ori de câte ori este nevoie.
Pentru ca șoferii de camioane să nu se mai plângă din cauză că stau zeci de ore la cozi, exista o soluție. Cei de la Secția Drumuri Naționale să aibă programul de lucru mai mare.
În primele luni ale acestui an, au trecut pe pe la Punctul de Trecere a Frontierei Turnu Măgurele, și implicit cu bacul, un număr de 22.000 de camioane și nu mai puțin de 2.500 de autoturisme.