Seria manifestărilor dedicate scriitorului teleormănean Marin Preda au continuat la Biblioteca Județeană. Astăzi a avut loc un simpozion dedicat împlinirii a 31 de ani de când instituția îi poartă numele, dar și împlinirii celor 100 de ani de la nașterea acestuia. De asemenea, 2022 este anul centenarului lui Marin Preda.
Anul acesta se împlinesc 31 de ani de când Biblioteca Județeană poartă numele marelui scriitor Marin Preda. Tot în 2022 se împlinesc 100 de ani de la nașterea prozatorului. Astăzi, în cadrul unui simpozion ce a avut loc la Biblioteca Județeană, una dintre temele despre care s-a vorbit, a fost satul din operele lui Marin Preda.
Însă, operele lui Marin Preda nu s-a oprit doar la nivel de carte. Cele mai multe capodopere ale sale au fost transpuse pe micile și marile ecrane printr-o serie de filme inspirate din cărțile sale. Puțini sunt cei care știu că prozatorul a fost și scenarist.
Nuvelistul și romancierul Marin Preda s-a născut pe data de 5 august 1922 la Siliștea Gumești, localitate pe care a reușit să o scoată din anonimat prin celebrul roman, “Moromeții”.