Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat la începutul lunii noiembrie 2024, cu o largă majoritate, proiectul legislativ pentru completarea Legii nr.272/2004 privind protecția şi promovarea drepturilor copilului.
Proiectul legislativ, printre ai căror inițiatori mă număr și eu alături de colegi din PSD, asigură participarea copiilor la deciziile care îi privesc, la nivel local şi central.
În România trăiesc 4 milioane de copii si ei reprezintă viitorul societății noastre, a le asigura un mediu favorabil pentru dezvoltare și afirmare este nu doar imperios necesar, ci mai ales, o datorie a politicienilor.
Această lege se aliniază cu Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi Convenția ONU privind Drepturile Copilului, recunoscând dreptul copilului capabil de discernământ de a-şi exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl priveşte, opiniile copilului urmând să fie luate în considerare ţinându-se seama de vârsta sa şi de gradul său de maturitate.
Proiectul de lege asigură cadrul legal prin care vocea copiilor să fie auzită şi luată în considerare în formularea politicilor şi deciziilor care îi afectează direct. Participarea copiilor în procesele decizionale la nivelul administrației publice centrale şi locale, reflectă un angajament ferm pentru incluziune şi responsabilitate civică,
Prin adoptarea Legii, România devine prima țară din lume care reglementează, la nivel de legislație primară, participarea copiilor în procesul decizional. Prin această lege, facem un pas major către o Românie în care fiecare voce contează, indiferent de vârstă oferind copiilor nu doar posibilitatea de a-şi exprima opiniile, dar și de a învăța despre responsabilitatea civică şi de a se implica activ în viața comunităților din care fac parte.
Principalele obiective ale legii includ:
• Consultări anuale cu copiii: Instituțiile publice centrale şi locale vor organiza cel puțin o sesiune de consultări anuale cu copiii, asigurând astfel un dialog deschis şi protejat pe teme de interes pentru aceştia.
• Comunicare accesibilă: Instituțiile vor publica, într-un limbaj prietenos şi adaptat copiilor, informații despre activitățile şi obiectivele lor, promovând astfel transparența şi facilitând participarea informată a copiilor în viața publică.
• Implicarea activă a copiilor în deciziile care îi privesc: Legea creează un mecanism prin care opiniile copiilor sunt integrate în procesul decizional, contribuind astfel la formarea unor cetățeni implicați civic şi responsabili.
Prin acest act legislativ se construiește o punte solidă între generații, vocile copiilor nu vor fi doar auzite ci și luate în considerare în formularea legislației și politicilor publice la nivel național, județean și local.
Deputat P.S.D. Teleorman
Prof. Florin Piper-Savu