Senatorul de PSD de Teleorman, Dănuț Cristescu continuă demersurile de sprijinire a producătorilor români în “războiul” cu marile rețele comerciale, asta după ce tot mai multe societăți din România s-au plâns de faptul că produsele lor sunt delistate de la rafturi.
Senatorul teleormănean acuză Consiliul Concurenței că refuză să oprească distrugerea celor mai bune și mai competitive produse din România și a făcut acest lucru de mai multe ori, inclusiv printr-o interpelare în Senatul României.
“Stimați cetățeni ai României, stimați colegi senatori,
Voi adresa o interpelare unei instituții a statului român cu atribuții deosebit de importante în dezvoltarea economică a țării, dar care, de ani de zile, refuză să-și facă datoria. Interpelarea este adresată domnului Bogdan Marius Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, dar și plenului Consiliului Concurenței. Obiectul interpelării: Consiliul Concurenței refuză să oprească distrugerea celor mai bune și mai competitive produse din România.
Cu mai bine de un an în urmă, producătorul Cream Land din județul Teleorman, în urma mai multor sesizări anterioare, v-a pus la dispoziție dovezi ale încălcării normelor de concurență, constând în corespondența cu cinci mari rețele de comerț cu predominanță alimentară. Și alți producători v-au relatat încălcări ale normelor de concurență. Din corespondența cu cinci mari rețele de retail reieșeau foarte clar următoarele: comportamentul similar al celor cinci rețele de restricționare a accesului în magazine a unui brand cu calitate de excepție, adică produse alimentare fără niciun fel de aditivi și prețuri mult mai competitive decât ale altor branduri din aceeași categorie comercializate de toate cele cinci rețele.
De asemenea, în corespondența cu cele cinci rețele, vi s-au prezentat dovezi foarte clare cu privire la calitatea și prețurile la care am făcut referire mai devreme. Având în vedere că toate cele cinci rețele fac parte din Asociația marilor rețele comerciale din România, având în vedere reglementările din domeniul concurenței aplicate asociațiilor de întreprinderi care, la punctul 2.4, menționează: orice acțiune sau decizie a unei asociații de întreprinderi care reflectă intenția de a coordona comportamentul membrilor săi și care restricționează, împiedică sau denaturează concurența este interzisă. Având în vedere cele menționate, vă rog să răspundeți: de ce nu ați luat nicio măsură de stopare a acestui comportament comun tuturor marilor rețele de comerț, cu predominanță alimentară, care restricționează accesul celor mai competitive alimente pe rafturile celei mai mari părți a pieței alimentare din România.
În plus, vreau să vă amintesc că nici n-ar fi trebuit neapărat să primiți dovezi de la producători, atâta vreme cât Legea nr. 21/1996, Legea concurenței, stipulează la art. 25 alin. 1 lit. c) următoarele: Consiliul Concurenței efectuează din proprie inițiativă investigații privind un anumit sector economic.
Așadar, care vă este rolul, stimați conducători ai Consiliului Concurenței dacă lăsați anticoncurența să zdrobească piața din România, chiar și pe cel mai important sector economic pe care-l reprezintă producția alimentară din această țară?”, a arătat senatorul Cristescu.