Solidaritate și Suport Continuu pentru Comunitatea Noastră!
În aceste vremuri când prețurile par să se întreacă într-o cursă neîntreruptă, este importantă sprijinirea celor care au mai multă nevoie.
În spiritul solidarității și al responsabilității sociale, PSD continuă să susțină familiile vulnerabile cu cardurile sociale pentru alimente. Este mai mult decât un ajutor, este un angajament asumat cu seriozitate și dedicare!
Peste 2,6 milioane de români vor beneficia în următoarele 10 zile de o nouă tranșă de 250 de lei.
Ajutorul este destinat achiziționării de alimente și plata meselor calde.
Aceasta este doar a doua din cele șase tranșe planificate pentru acest an.
Programul este gândit să continue până în 2027, un angajament pe termen lung pentru bunăstarea cetățenilor.
Este esențial să ne amintim că fiecare gest contează.
Prin aceste carduri, nu este sprijinită doar puterea de cumpărare, ci se contribuie și la economia locală, susținând producătorii și comercianții români.