Angajații Serviciului de Probațiune Teleorman sunt în greva foamei. O acțiune de protest extremă. Oamenii nu își mai primesc salariile integrale, de ani de zile.
Serviciul de probațiune, responsabil de efectuarea supravegherii în comunitate a modului în care persoanele condamnate își respectă măsurile și obligațiile impuse de către instanța de judecată, este de ani de zile Cenușăreasa sistemului de Justiție. Pentru a-și primi salariile, cei aproape 700 de angajați ai Ministerului fac greve constante.
Dreptul salarial al consilierilor probațiunii este negat fără reținere , de ani buni , chiar de ministerul responsabil cu asigurarea stării de legalitate în țara noastră. Ministerul Justiției aruncă pisica în curtea Ministerului Finanțelor, declarând că, deși a fost dat un ordin de ministru în vara anului trecut cu privire la respectarea drepturilor salariale ale personalului, acesta nu este încă pus în aplicare pentru că nu sunt bani . Angajații nu și-au primit încă integral salariul pe luna decembrie.
De cel puțin un an de zile, angajații Ministerului de Justiție de la serviciul de probațiune sunt în grevă japoneză de luni până joi, pentru a beneficia de dreptul natural al plății salariilor. Începând cu luna februarie, în fiecare vineri, personalul va intra în greva foamei, alegând să nu mănânce pentru 24 h, deși își vor respecta în continuare programul de lucru.
Subscribe to Updates
Get the latest creative news from FooBar about art, design and business.
(VIDEO) “VINEREA NEAGRĂ” LA SERVICIUL DE PROBAȚIUNE DIN TELEORMAN
Niciun comentariu1 Views
Articolul precedent(VIDEO) MĂDĂLINA GRECU, NOUA ACHIZIȚIE DE LA CSM ALEXANDRIA
Articolul următor TÂNĂR REȚINUT PENTRU INFRACȚIUNI LA REGIMUL ARMELOR ȘI MUNIȚIILOR
CITESTE SI
© 2005-2024 S.C. Antena 3 S.A. Toate drepturile rezervate.