Mobilizare generală la Inspectoratul de Jandarmi Județean Teleorman, în scurta vacanță de Revelion. Peste 200 de jandarmi au împânzit județul pentru asigurarea ordinii și liniștii publice și pentru protecția cetățenilor. Cum era de așteptat, amenzile nu au întârziat să apară pentru cei care nu au respectat legea.
Cei peste 200 de jandarmi au intervenit la 21 de misiuni în mediul urban dar şi rural, atât în mod independent cât şi în sistem integrat. În timpul misiunilor, jandarmii teleormăneni au legitimat un număr de 148 persoane și au intervenit la 6 apeluri 112. De asemenea, oamenii legii au aplicat 12 sancțiuni contravenționale, dintre care 6 avertismente scrise şi 6 amenzi, în valoare totală de 2.800 de lei.
Trecerea dintre ani a fost marcată în municipiile Turnu Măgurele și Roșiori de Vede, respectiv în orașele Zimnicea și Videle cu focuri de artificii. Din fericire, în cadrul acestor manifestări nu au fost înregistrate evenimente deosebite.