Polițiștii teleormăneni au confiscat peste 500 de kg de materiale pirotehnice în urma unor percheziții domiciliare la locuințele a trei bărbați, cu vârste cuprinse între 31 și 55 de ani, toți fiind din Roșiori de Vede. În urma perchezițiilor domiciliare, la unul dintre imobile au fost descoperite și ridicate în vederea cercetărilor materiale pirotehnice din categoriile P1, F2 și F3.
“Față de două dintre persoanele bănuite, doi bărbați, de 31 și 34 de ani, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman, urmând a fi prezentați instanței de judecată. Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede. La activități au participat luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Teleorman”, se arată în comunicatul IPJ Teleorman.