„În calitate de secretar al Comisiei buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital am semnat raportul asupra proiectului de lege privind sistemul public de pensii.
Urmează dezbaterea în plenul Senatului.
Raportul s-a finalizat cu amendamente admise și respinse.
Important!
Guvernul condus de PSD majorează pensiile anul viitor după cum urmează :
■ Prima creștere va avea loc la 1 ianuarieTOATE pensiile vor crește cu 13,8%
■ A doua va fi la 1 septembrie, când cele mai multe dintre pensii vor crește în urma recalculării, pentru asigurarea echității între pensionari.
■ De această dată, NU EXISTĂ UN PROCENT UNIC DE CREȘTERE ÎN URMA RECALCULĂRII.
Majorările diferă de la caz la caz și depind de istoricul profesional al fiecărui pensionar.
■ Cele mai multe pensii vor crește în urma recalculării. Unele vor crește consistent, dar vor fi pensii care vor crește mai puțin sau se vor menține la același nivel.
■ Vor crește mai mult pensiile care au fost dezavantajate de cadrul legal existent la momentul pensionării.
■ Vor crește mai mult pensiile celor care au avut perioade mai lungi de contributivitate la sistemul de pensii. Pensiile celor cu stagii mai scurte vor crește mai puțin sau se vor menține la același nivel.
■ Vor fi eliminate toate inechitățile din sistemul public de pensii. Se vor elimina inechitățile dintre femei și bărbați, dar și inechitățile dintre cei care s-au pensionat în baza unor legi diferite.
■ Vor fi răsplătiți suplimentar cei care au muncit mai mult și au contribuit mai mult. Nou lege va puncta suplimentar și va diminua vârsta de pensionare pentru cei care au realizat perioade mai lungi de contributivitate.
■ Se vor lua în calcul toate beneficiile salariale pentru care s-au plătit contribuții, inclusiv primele, premiile sau alte beneficii sporadice obținute în perioada de activitate.
■ Noua lege a pensiilor va stimula natalitatea. Vârsta de pensionare a mamelor va fi diminuată în funcție de numărul de copii, iar concediul de creștere a copilului va fi considerat perioadă contributivă și va fi luat în calcul la stabilirea pensiei ca și cum s-ar fi muncit în perioada respectivă”, a scris senatorul PSD, Dănuț Cristescu, pe o rețea de socializare.