Municipiul Alexandria va dispune în viitor de un nou spital. Amplasamentul noului corp de clădire va fi construit la Spitalul Județean de Urgență Alexandria. Noul spital va avea heliport, subsol, parter și 5 etaje, unde vor fi relocate secțiile care funcționează în acest moment în Corpul C al spitalului județean de urgență, corp care nu mai corespunde standardelor și normelor actuale de derulare a actului medical.
Cu acest prilej, directorul general al Companiei Naționale de Investiții – C.N.I. S.A., d-na Manuela Pătrășcoiu, reprezentantul titularului investiției, s-a întâlnit, astăzi, la Alexandria cu autoritățile județene și locale. Tot astăzi, așadar, noul proiect a fost predat către Compania Națională de Investiții.
“Consiliul județean Teleorman, în subordinea căruia se află spitalul este beneficiarul final al investiției, pe care o consideră o prioritate pentru teleormăneni”, a scris președintele Consiliului Județean Teleorman, Adrian Gâdea, într-o postare pe Facebook.