Aflat la prima ediție, târgul ”Tradițiile și gusturile toamnei”, organizat de Primăria Alexandria și-a deschis poțile sâmbătă la ora 10.00, pe platoul din fața Centrului Multifuncțional pentru tineri din municipiu. Prin acest proiect, municipalitatea își propune o mai mare vizibilitate a producătorilor locali de legume și fructe.
Evenimentul a fost organizat de societatea Primăriei Alexandria, Piețe și Târguri, iar agicultorii din județul Teleorman și-au mutat practic, tonetele cu marfă din zona pieței, în centrul orașului.
Oamenii care muncesc pământul culeg toamna roadele, iar sâmbătă la Alexandria, producătorii locali au adus roșii, varză, vinete, dovlecei, ardei, precum și prune și struguri, de sezon.
Trecătorii au fost chiar interesați de produsele de la tarabe, o parte dintre aceștia consultau prețurile, iar alții chiar achiziționau produsele. Prima ediție a târgului ”Tradițiile și gusturile toamnei” s-a încheiat cu un recital susținut de solistele Ansamblului de cântece și dansuri „Florile Burnasului” al Primăriei Alexandriei.