În discursul privind starea Uniunii, presedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut, în Plenul Parlamentului European, reunit la Strasbourg, primirea „fără nicio întârziere” a României și a Bulgariei în Spațiul Schengen susținând că am dovedit că facem parte din Schengen, arătând „cele mai bune practici atât în ceea ce priveşte azilul, cât şi returnările” de migranţi.
Aderarea României la spațiul de liberă circulație nu este o favoare pe care vreun stat membru o face României și nici un premiu. Este un drept câștigat încă din 2011, de când România îndeplinește toate condițiile tehnice necesare pentru aderare, un drept de care cetățenii români trebuie să beneficieze, la fel ca oricare cetățean european.
România, partener corect și asumat pentru forțele militare NATO a făcut eforturi uriașe pentru aderarea la Spațiul Schengen: a fost printre primele care a adoptat buget de 2% pentru apărare, și-a securizat granițele, a livrat petrol, gaze, lemn, uraniu, apă, dar mai ales inteligență Europei și lumii. Cu toate acestea, pentru Europa rămânem o țară de mâna a doua, o țară care trebuie să negocieze permanent. Premierul austriac ne sfidează și ne umilește, iar Uniunea se face că nu vede cum guvernul austriac blochează astfel funcționarea întregii Uniuni.
România care a deschis larg ușile pentru 6 milioane de cetățeni ucraineni ce fugeau din fața agresiunii inacceptabile a lui Putin, fermierii români care au rămas cu mii de tone de cereale în hambare sau pe câmp pentru asigura tranzitul cerealelor ukrainiene în Nordul Africii și Europa Occidentală, dar care rămân în cantități uriașe pe teritoriul nostru, cei 25 de milioane de români, cetățeni europeni model, responsabili și deschiși, toleranți și de muncitori, merită respectul Europei.
Veto-ul exprimat de Austria nu ține de criteriile pe care România deja le-a îndeplinit. Este vorba doar de o decizie arbitrară, nejustificată. Austria nu are niciun temei juridic pentru a se opune aderării României la spațiul Schengen. Este doar o atitudine abuzivă!
Veto-ul Austriei este motivat exclusiv politic și nu face decât să alimenteze sentimentul eurosceptic din România și să mențină percepția eronată că România nu ar beneficia, de fapt, de pe urma apartenenței la Uniunea Europeană.
Decizia premierului Marcel Ciolacu de a da în judecată Austria la Curtea Europeană de Justiție, în cazul în care Guvernul austriac va insista să-și exercite abuziv dreptul de veto, este pe deplin justificată.
NU putem să mai acceptăm acest tratament discriminatoriu pentru români care nu are nici un temei. Austria trebuie să suporte pierderile de peste două procente din PIB înregistrate de țara noastră prin respingerea includerii în spațiul de liberă circulaţie !
Deputat P.S.D. Teleorman
Prof. Florin Piper-Savu