Se pregătește startul unui proiect umanitar prin care mai mulți copii cu burse sociale de la câteva școli gimnaziale din Alexandria, vor avea parte în acest an, de o masa caldă, dar și de ajutor pentru efectuarea temelor. Totul se va întâmpla la sediul Crucii Roșii din municipiu.
60 de copii de la școlile gimnaziale din municipiul nostru, aflați în situații defavorizate, vor avea acces, începând din această toamnă, la proiectul inițiat de Crucea Roșie, filiala Teleorman. Micuții vor beneficia de o masa caldă pe săptămână și vor primi sprijin din partea voluntarilor organizației neguvernamentale la efectuarea temelor. Tototodată elevii vor participa la numeroase activități educative în sălile special amenajate pentru ei în interiorul structurii județene.
Având în vedere numărul mare de elevi aflați în situații defavorizate, din cei 60 de copii selectați de Crucea Roșie din Alexandria, 25 sunt de la Școala Gimnazială Al. Colfescu.
Pentru moment se poate vorbi de un proiect pilot doar pentru copiii care provin din familii nefavorizate din municipiul Alexandria, dar pe viitor acesta poate fi extins și la nivel județean. O contribuție importantă din punct de vedere financiar în susținerea voluntarilor Crucii Roșii o are Consiliul Județean Teleorman.
Subscribe to Updates
Get the latest creative news from FooBar about art, design and business.
© 2005-2024 S.C. Antena 3 S.A. Toate drepturile rezervate.