Răfuială în stil mafiot în centrul Alexandriei, unde mai mulți indivizi și-au cărat pumni și s-au înjunghiat, chiar sub ochii îngroziți ai trecătorilor. Se pare că ar fi fost vorba de două familii rivale, iar conflictul ar fi pornit din cauza unor datorii mai vechi. Vă avertizăm, urmează detalii care vă pot afecta emotional!
Scenele de groază s-au derulat marți după-amiaza la intersecția străzilor Carpați cu București, din Alexandria. Potrivit martorilor, sub privirile cărora s-au derulat evenimentele se pare că ar fi fost vorba de cetățeni de etnie rromă, care ajunseseră la un ATM cu un taxi, pentru a ridica bani. Numai că, la scurt timp, la locul respectiv au ajuns alți bărbați, care s-au năpustit peste aceștia, lovind chiar și taxiul din care au coborât. A urmat o bătaie cu pumni, cuțite și săbii, scene demne de filme de acțiune.
În urma conflictului, patru bărbați au ajuns la spital, unii dintre ei cu plăgi înjunghiate. Doi dintre cei ajunși la spital au fost transportați de pe strada Meșteșugari, dupa ce fuseseră înjunghiați tot în scandalul respectiv. Potrivit unor surse, conflictul ar fi izbucnit din cauza unor sume de bani neachitate la timp. Autoritățile competente au început cercetările, iar mai multe persoane au fost audiate.
În ultima vreme, Alexandria a devenit parcă, un oraș din vestul sălbatic. Reamintim că în urmă cu aproape o săptămână un alt atac sângeros a avut loc pe un câmp de la marginea orașului.