Un băiețel din Alexandria, mare admirator al Jandarmilor, a fost surprins astăzi, de ziua lui de naștere, când s-a trezit chiar cu militarii la ușă, și nu pentru vreo problemă, ci pentru a sărbători împreună cu aceștia împlinirea celor 6 anișori.
Surpriza pe care amicii săi, jandarmii militari i-au făcut-o împreună cu mama sa, l-a lăsat efectiv fără cuvinte pe micuțul Robert din Alexandria. Astăzi, de ziua lui, casa s-a umplut de prieteni și familie, așa cum era normal. Ceea ce însă l-a lăsat uimit cel maim ult pe copil, a fost momentul în care s-a trezit la ușă cu colegii lui mai mari, jandarmii, așa cum îi place lui Robert să îi numească.
Încă de la o vârstă fragedă, Robert îi admiră pe jandarmi și este efectiv fascinat de uniforma acestora. Cunoaște totul despre ei, de la ierarhia gradelor până la armamentul din dotare.
În jurul orei 11 din această dimineață, jandarmii, însoțiti de Inspectorul Șef au descins la locuința micuțului sărbătorit, înarmați cu tort și cadouri.
Sigur că surpriza a fost incredibilă pentru băiețelul de 6 ani din Alexandria. Să îți sărbătorești ziua de naștere împreună cu proprii idoli și chiar la tine acasă , nu se întâmplă în fiecare zi. Singura dezamăgire a lui Robert a fost că în locul cadourilor de care a fost oricum entuziasmat, și-ar fi dorit o uniformă de jandarm. Este încă vreme…pentru că, așa cum se spune în popor…toate la timpul lor. La mulți ani Robert și din partea ehipei Antena 3 Alexandria.
Subscribe to Updates
Get the latest creative news from FooBar about art, design and business.
(VIDEO) ROBERT ȘI-A SĂRBĂTORIT CEI 6 ANIȘORI ÎMPREUNĂ CU “COLEGII” LUI MAI MARI, JANDARMII
Articolul precedent(VIDEO) AZIL ILEGAL CU 18 BĂTRÂNI ȘI PERSOANE CU HANDICAP, DESCOPERIT LA PIETROȘANI
Articolul următor DOI PRIMARI LIBERALI AU TRECUT LA PSD
CITESTE SI
© 2005-2024 S.C. Antena 3 S.A. Toate drepturile rezervate.

