Contradicții și temeri, în același timp, pentru situația actuală din învățământ. Cu toate acestea, profesorii din județul nostru sunt , în marea lor majoritate , solidari cu acțiunile de protest ale sindicaliștilor. Există însă și excepții.
În situația de incertitudine din educație, având în vedere startul grevei generale a profesorilor care a avut loc începând cu data de 22 mai, elevii rămân principala preocupare a sindicatelor, a Federației Naționale a Părinților, dar și a unor instituții de învățământ. Deși reprezentanții celor din urmă s-au arătat solidari cu greviștii la nivel de principii, au ales deliberat să nu participe la acțiunea de protest, având în vedere perioada delicată de final de an școlar.
Profesorii de la Școala Gimnazială Ștefan cel Mare, cei de la Colegiul Național Alexandru Ioan Cuza și cadrele didactice de la Liceul Pedagogic Mircea Scarlat din Alexandria au ales să nu participle la greva generală din învățământ. Aceeași alegere au făcut-o alte 7 școli afiliate la Sindicatul Spiru Haret Teleorman și alte 29 de unități de învățământ afiliate la Sindicatul FSLI care au ales să nu participle la activitățile de protest și să își desfășoare în mod normal programul de lucru.
Subscribe to Updates
Get the latest creative news from FooBar about art, design and business.
Articolul precedent(VIDEO) O NOUĂ ÎNTÂLNIRE A SINDICATELOR CU GUVERNUL, ÎN PREZENȚA PRESEI
Articolul următor (VIDEO) CREȘTINII SĂRBĂTORESC ASTĂZI ÎNĂLȚAREA DOMNULUI
CITESTE SI
© 2005-2024 S.C. Antena 3 S.A. Toate drepturile rezervate.