Inconștiența unor șoferi nu are limite. A dovedit-o un bărbat în vârstă de 61 de ani, care s-a urcat la volan cu o alcoolemie record și a provocat un accident de circulație în Alexandria. Omul a intrat cu autoturismul într-o basculantă parcată în apropierea unei zone în care se execută lucrări. Accidentul s-a soldat cu pagube materiale, însă șoferul respectiv s-a ales cu dosar penal și urmează să dea explicații în fața magistraților.
Accidentul s-a produs marți, în jurul orei 18, la ieșirea din Alexandria spre Turnu Măgurele.
Bărbatul de 61 de ani din Nanov a sfidat regulile de circulație și nu a mai stat pe gânduri.
După ce a băut bine alcool, acesta a plecat la drum, fără să conștientizeze că ar putea pune în pericol participanții la trafic sau chiar pietonii.
Cu o alcoolemie record, bărbatul a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-o basculantă parcată pe marginea drumului.
Zona respectivă este una în care se efectuează lucrări de modernizare a carosabilului.
Acum, șoferul s-a ales cu dosar penal și urmează să dea explicații în fața legii.
Subscribe to Updates
Get the latest creative news from FooBar about art, design and business.
(VIDEO) UN ȘOFER APROAPE DE COMĂ ALCOOLICĂ A INTRAT CU MAȘINA ÎNTR-O BASCULANTĂ
Articolul precedent(VIDEO) PRIMĂRIA ALEXANDRIA VA PRODUCE PROPRIUL CURENT ELECTRIC
Articolul următor (VIDEO) 1500 DE PROFESORI DIN TELEORMAN AU FOST ÎN GREVĂ DE AVERTISMENT
CITESTE SI
© 2005-2024 S.C. Antena 3 S.A. Toate drepturile rezervate.