Încă o ședință anulată la Consiliul Județean din cauza absenței în bloc a consilierilor liberali. Pe ordinea de zi a ședinței se aflau două proiecte de hotărâre care vizau acordarea titlului de cetățean de onoare al județului, scriitorului Ștefan Mitroi și artistei de muzică populară, simbol al Teleormanului, Floarea Calotă. Este pentru a doua oară când proiectul este respins de consilierii județeni PNL.
Încă o dată scaunele goale din sala mare a Consiliului Județean au lăsat să se înțeleagă faptul că o nouă ședință ar fi fost suspendată. Fără nicio justificare, liderii din PNL, au boicotat proiectele de hotărâre aflate pe ordinea de zi, proiecte care vizau acordarea titlului de cetățean de onoare al județului, teleormăneanului Ștefan Mitroi, membru al Uniunii Scriitorilor din România, câștigător a numeroase premii de prestigiu printre care cel al Academiei Române și artistei, simbol al județului, Floarea Calotă.
Profund afectat de cele întâmplate, președintele Consiliului Județean, Adrian Gâdea, nu își poate explica ce i-a determinat pe colegii liberali să recurgă la o nouă strategie de blocare a desfășurării normale a ședinței consiliului. Acesta consideră că arta comunicării ar trebui să fie cultivată în orice circumstanță, subliniind faptul că membrii partidului de opoziție ar fi putut veni cu alte propuneri, nefiind necesară suspendarea ședinței.
Considerat de președintele Consiliului Județean Teleorman, Adrian Gâdea, ca fiind un gest incalificabil din partea liberalilor, o lipsă de respect la adresa simbolurilor culturii teleormănene, acesta și-ar fi dorit acordarea celei mai înalte distincții din partea județului, Floarei Calotă și lui Ștefan Mitroi, în cadrul evenimentelor organizate de Consiliul Județean, cu ocazia zilelor județului.
Subscribe to Updates
Get the latest creative news from FooBar about art, design and business.
Articolul precedent(VIDEO) ANGAJAȚII ANAF, PROTEST DE AMPLOARE ÎN FAȚA SEDIULUI INSTITUȚIEI
CITESTE SI
© 2005-2024 S.C. Antena 3 S.A. Toate drepturile rezervate.