Ca în fiecare an, cu ocazia sărbătorilor Pascale, teleormănenii care au exagerat cu răsfățul culinar și alcoolic, s-au prezentat într-un număr record la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Alexandria. Potrivit celui mai nou raport dat publicității, aproape 900 de teleormăneni au ajuns la spital cu diferite probleme, zilele trecute.
Potrivit datelor furnizate de reprezentanții Spitalului Județean din Alexandria, în intervalul 14-17 aprilie, au fost înregistrate 872 de prezentări la Unitatea de Primiri Urgențe. Din numărul total al acestora, aproape 750 au fost adulți și puțin peste 130, copii. Pe lângă afecțiunile cardiace, cele digestive și intoxicațiile cu alcool au fost și anul acesta cele mai întâlnite cazuri cu care s-au confruntat medicii de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Alexandria.
Mai mult decât atât, odată cu renunțarea măsurilor de protecție împotriva răspândirii virusului COVID-19, numărul pacienților a crescut cu aproximativ 20%. De asemenea, acest procent crescut este și din cauza faptului că spitalul din Alexandria este singura unitate medicală din județ care preia urgențele majore, asigurând un flux non-stop al actului medical.