Din păcate, o altă ședință fiasco la Consiliul Județean Teleorman , acolo unde vineri aleșii au fost convocați într-o întâlnire extraordinară. Neîndeplinindu-se cvorumul necesar, întrunirea nu a mai avut loc.
Încă de la început, atmosfera apăsătoare și scaunele goale ne-au făcut să înțelegem că trăim un deja-vu. Și săptămâna trecută, ca și în cazul ședinței pe buget, și de această data aleșii pnl au sabotat întâlnirea de vineri. Ceea ce trebuie să se știe este faptul că, în momentul de față funcționarea Consiliului Județean depinde sută la sută de prezența consilierilor județeni ai pnl, aceștia având majoritate, fără ei, neputându-se întruni cvorum-ul necesar.
Reacția președintelui Adrian Gâdea, cum era de așteptat, a fost una de critică dură la adresa colegilor liberali, fiind revoltat de faptul că, proiecte importante aflate pe ordinea de zi nu sunt dezbătute și aprobate.
Lipsa consilierilor pnl este justificată de neintroducerea pe ordinea de zi a proiectelor de hotărâre venite din partea lor, însă Adrian Gădea a declarant că aceștia au depus cele 82 de propuneri cu o zi înainte de ședință.
Rămâne de văzut cum se va încheia acest conflict din Consiliul Județean și când va reîncepe să funcționeze această instituție.