Lipsa studiilor i-a pus pe cei mai mulți dintre teleormăneni în situația de a nu-și găsi un loc de muncă. Potrivit celor mai noi informații date publicității, rata șomajului, în județul Teleorman, se află pe o pantă ascendentă. Numai în luna februarie din acest an, în județ, erau înregistrați aproape 9.500 de șomeri, cu 0,57 % mai mulți față de aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit datelor, cei mai mulți dintre aceștia sunt persoane cu vârsta de peste 40 de ani, majoritatea provenind din mediul rural.
Șomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare, urmați de cei cu studii primare sau fără studii.
De asemenea persoanele cu studii liceale, profesionale, și universitare completează clasamentul, în timp ce, teleormănenii cu studii postliceale au înregistrat cea mai mică pondere, la sfârșitul lunii februarie din 2023.
Potrivit celor mai noi date, rata șomajului în Teleorman, la sfârșitul lunii februarie din acest an a fost în creștere.
În acest moment, la nivelul județului Teleorman cei fără un loc de muncă au la dispoziție un număr de peste 300 de locuri din care alege, prin intermediul AJOFM Teleorman.
Mai mult decât atât, potrivit datelor, majoritatea persoanelor șomere sunt cele cu vârste cuprinse între 40 și 49 de ani, dar și cele peste 50 de ani.