În incinta târgului săptămânal din Alexandria a fost montat un cort, unde reprezentanții municipalității vor primi începând de mâine, 7 aprilie, de la ora 10.00, capace de pet de la copiii care vor să intre în concurs pentru câștigarea unei biciclete. Practic, activitatea se derulează în cadrul evenimentelor organizate de Targul de Florilor, în acest weekend, sub denumirea Alexandria Green & Clean.
Nu este pentru prima data când se organizează astfel de competiții pentru copiii din Alexandria, anul trecut, cu ocazia Zilelor Alexandriei, în urma unei astfel de competiții, s-au strâns sute de kilograme de peturi și capace. Acest concurs face parte din manifestările dedicate Sărbătorii Floriilor, ocazie cu care reprezentanții Primăriei Alexandria au decis organizarea Târgului de Florii, pentru prima data anul acesta.
Tombola ,,Green & Clean,, va avea loc în ziua de 9 aprilie 2023, inainte de prestatia ultimului artist, iar castigatorii vor fi cei ai caror taloane vor fi extrase din urna, pe scena, de catre persoanele din public. Concursul se va desfășura pe trei categorii de vârstă, 5-8 ani, 9-12 și 13-18 ani.