Pompierii teleormăneni au intervenit în forță astăzi la Spitalul Județean din Alexandria. Totul a făcut parte dintr-un exercițiu al forțelor de ordine. Mai exact, a fost vorba de un scenariu în cazul izbucnirii unui incendiu, dar și a unor scurgeri de substanțe periculoase în apropierea laboratorului medical.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Alexandru Dimitrie Ghica” a desfășurat în această dimineață un exercițiu de intervenție la spitalul din Alexandria, pentru a urmări modul de comportare a personalului care se află la locul de muncă. În cadrul exercițiului s-au simulat două situații de urgență.
În cadrul exercițiului au fost puse în alertă mai multe instituții și structuri.
Exercițiul de astăzi face parte din acţiunile permanente ale ISU Teleorman, desfășurate cu scopul de antrenare și perfecționare a întreg personalului instituției.