Elevii din anii terminali de liceu au susținut, zilele acestea, simularea examenului de Bacalaureat. Astăzi a avut loc proba la alegere a profilului, pentru cei care, la începutul anului, au ales disciplina la care vor susține bacalaureatul. Prezența elevilor la cele trei simulări ce au avut loc săptămâna aceasta este totuși una îngrijorătoare, potrivit inspectorului general adjunct al IȘJ Teleorman, Răzvan Vasile. Mâine pentru elevii de clasa a XII-a va avea loc ultima probă a simulării examenului de Bacalaureat, cea la limba maternă.
Astăzi, cei peste 2000 de elevi teleormăneni din clasa a XII-a au avut din nou emoții, și asta pentru că au susținut proba la alegere a specializării.
Potrivit inspectorului general adjunct al IȘJ Teleorman, Răzvan Vasile, procentul de prezență la simulările examenului de bacalaureat de anul acesta este unul destul de slab.
Emoţiile pentru elevii de clasa a XII-a vor continua mâine, cu ultima probă, cea la limba maternă. Rezultatele care vor fi anunţate pe 6 aprilie, nu vor fi însă afișate și de asemenea, nu vor fi făcute publice. De asemenea, notele obținute la simulare nu se contestă și nu se trec în catalog. Totuși, în situațiile excepționale în care se dorește consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesați.