Un videlean a devenit, în ultimii ani, complet independent energetic, după ce a hotărât să își instaleze, în proproa gospodărie, panouri fotovoltaice. Alexandru Moisei spune că acest sistem de alimentare cu energie are avantaje și dezavantaje, dar, dincolo de orice inconveninet, a reușit, chiar din primul an, să își amortizeze investiția datorită facturilor foarte mici la energia electrică.
Alexandru Moisei are un sistem de 20 de panouri fotovoltaice care îi asigură necesarul de energie. În felul acesta, este total independent dipunct de vedere energetic, spune el.
Investiția în panourile fotovoltaice a început în 2018 și a costat aproximativ 4000 de euro. Însă, datorită facturilor mici la electricitate, Alex Moisei și-a recuperat rapid banii cheltuiți.
Implementarea unui sistem de panouri solare are, însă, și dezavantajele sale.
Un sistem de panouri fotovoltaice precum cel deținut de Alexandru Moise pornește, în acest moment, de la 8000 de euro.