Comuna Olteni nu are, nici în acest moment, buget pe anul 2023. Încercările consilierilor locali de a vota bugetul au eșuat, până acum, din cauza unor nereguli descoperite de Curtea de Conturi și pe care primărița Violeta Ionescu refuză să le explice în fața aleșilor din Olteni. Mai grav este faptul că, din cauză că bugetul nu a fost nici acum votat, mai mulți oameni nu și-au primit, anul acesta, salariile cuvenite. Iar problemele de la Olteni au împărțit, practic, comuna în două tabere – susținătorii primăriței, pe de o parte și cei care vor ca primăria din comună să intre în legalitate, de cealaltă parte.
A fost, din nou, scandal în Consiliul Local al comunei Olteni. Aleșii s-au întâlnit, pentru a doua oară, în încercarea de a vota bugetul comunei pe anul 2023. În zadar, însă, pentru că, în lipsa primăriței Violeta Ionescu, aleșii nu au primit explicațiile necesare în legătură cu neregulile descoperite de Curtea de Conturi.
Potrivit raportului Curții de Conturi invocat de consilierii locali, Primăria Olteni a efectuat, printre altele, plăți pentru lucrări fictive, fără documente justificative. Prejudiciul ajunge la peste 1 milion de euro. Toate aceste nereguli i-au înfuriat inclusiv pe colegii din PNL ai primăriței Violeta Ionescu.
Tot acest scandal a împărțit comuna Olteni în două tabere – pe de o parte, consilierii locali care vor ca Primăria să ajungă în legalitate, de cealaltă parte, susținătorii primăriței.
Consilierii locali din Olteni au făcut o sesizare inclusiv la Prefectul județului , căruia îi cer implicarea în această problrmă. Până acum, însă, nu au primit niciun răspuns.