De Dragobete, îndrăgostiții au petrecut la club. Atmosferă electrizantă, muzică live, dar și puțină dragoste și romantism. Acestea au fost ingredientele unei seri în care alexandrenii au dus distracția la cote maxime. Restaurantele s-au pregătit din timp pentru a-i surprinde pe îndrăgostiți în cel mai special mod. La petrecere au luat parte și câștigătorii cinei romantice din cadrul concursului organizat de Antena 3 Alexandria în colaborare cu restaurantul Pardon Terrace din Alexandria.
Dragobetele sau sărbătoarea iubirii la români, le-a oferit îndrăgostiților încă un motiv de a petrece. Astfel că, în seara de Dragobete, cei mai mulţi tineri au arătat că sunt îndrăgostiţi, nu numai de jumătățile alese, ci și de distracţie. Cluburile au fost pline de îndrăgostiți, însă și cei singuri au profitat de atmosferă la maximum. La petrecerea organizată de restaurantul Pardon Terrace, petrecăreții au transformat seară de 24 februarie, într-una de neuitat. Au vrut să o facă lată în ziua în care doar iubirea contează.
La petrecere au luat parte și câștigătorii concursului organizat de Antena 3 Alexandria în parteneriat cu Pardon Terrace din Alexandria, cu ocazia Dragobetelor.
Petrecerea îndrăgostiților, dar și a celor aflați în căutarea jumătății s-a terminat aproape de orele dimineții. Cei mai multi si-au facut aparitia la petrecere dupa miezul noptii.