Inconștiența unor șoferi nu are limite, iar cea mai bună dovadă este un bărbat din Turnu Măgurele care a fost prins de trei ori băut la volan. Și asta în decursul a numai cinci luni. La prima ispravă, polițiștii au deschis un dosar penal pe numele bărbatului și i-au suspendat dreptul de a conduce, însă omul nu s-a lăsat și a continuat să conducă băut și cu alte ocazii. Zilele trecute, individul a fost reținut de autorități, iar acum se află sub control judiciar.
Bărbatul de 47 de ani din Turnu Măgurele a dat dovadă de un curaj incredibil și a sfidat orice regulă de circulație. Anul trecut, în septembrie, acesta fusese tras pe dreapta de polițiștii rutieri pentru un simplu control de rutină. Când l-au testat cu aparatul alcooltest, oamenii legii au descoperit că bărbatul băuse bine înainte de a se urca la volan. La acel moment, pe numele sau polițiștii au deschis un dosar penal și i-au reținut acestuia permisul de conducere.
Numai că, bărbatul nu a mai ținut cont de fapta comisă și în noiembrie, acesta a fost prins, din nou, băut la volan. Și de asemenea, cu dreptul de a conduce suspendat, de la prima ispravă. Polițiștii au deschis un alt dosar penal pe numele șoferului.
La începutul acestei săptămâni, bărbatul și-a mai încercat o dată norocul. Însă și de data aceasta a fost cu ghinion. Omul a dat nas în nas cu polițiștii rutieri, care îl aveau deja în vizor. Oamenii legii i-au pus fiola acestuia pentru a treia oară în ultimele cinci luni. Etilotestul a indicat o alcoolemie de 0,91. Acum, bărbatul a fost plasat sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile.