Accident înfiorător în comuna Valea Cireșului. Doi tineri de aproximativ 16 ani au fost grav răniți după ce mopedul cu care se deplasau s-a ciocnit cu o dubiță. Victimele s-au ales cu fracturi multiple și se află acum la un spital din București, sub supravegherea medicilor. Polițiștii au început cercetările pentru a stabili cine se face vinovat de producerea accidentului.
Scenele teribile s-au derulat duminică după-amiaza, pe o stradă din comuna Valea Cireșului. Pe o șosea umedă și acoperită în unele locuri de zăpadă, impactul dintre dubiță și mopedul cu care se deplasau doi tineri de 16 ani, a fost iminent.
Localnicii din zonă au auzit bubuitura puternică și au ieșit imediat din case pentru a vedea ce s-a întâmplat. Îngroziți, oamenii au dat imediat alarma la 112.
În urma coliziunii, cei doi tineri aflați pe moped s-au ales cu multiple fracturi. Ulterior au fost transportați de urgență la un spital din capitală, iar acum se află acum în afara oricărui pericol. Impactul a fost atât de puternic încât partea din față a dubiței a fost și ea grav avariată.
Polițiștii teleormăneni au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și urmează să stabilească cine se face vinovat de accident.