A fost panică, în acest weekend, într-un bloc din municipiul Alexandria. Mai mulți locuitori au fost evacuați după ce un incendiu a izbucnit la subsolul imobilului. Pompierii teleormăneni au intervenit de urgență și au reușit, în cele din urmă, să stingă focul. Din primele cercetări, se pare că flăcările s-au aprins de la o lumânare lăsată nesupravegheată, de către un bărbat care s-a adăpostit în subsolul blocului.
Sâmbătă dimineața, un apel la 112, în jurul orei 6, anunța că subsolul unui bloc de pe strada București din municipiul Alexandria a fost cuprins de flăcări. Alarma a fost dată de unul dintre locatari după ce a observat fumul gros ce se propaga pe casa scării. În scurt timp, la fața locului au ajuns și echipele de intervenție.
Ajunși la fața locului, pompeierii au constatat că focul se manifesta mocnit, cu degajare mare de fum pe casa scării. Patru persoane se autoevacuaseră deja, din apartamente, iar la subsol se afla o victimă, intoxicată cu fum, conștientă și cooperantă.
Imediat, salvatorii au evacuat alte 11 persoane din apartamentele blocului respectiv. Asta, în timp ce victima de la subsol, un bărbat în jur de 41 de ani, a fost transportată la spital. Mai mult, salvatorii teleormăneni au avut nevoie de întăriri în timpul intervenției.
Misiunea pompierilor a fost îngreunată de cantitățile mari de materiale combustibile depozitate la subsolul blocului, dar și de spațiile înguste. O altă problemă a fost că nu exista nicio trapă de evacuare, iar elementele de tâmplărie de la ferestrele de pe casa scării erau blocate. Pompierii au fost nevoiți să spargă geamurile pentru a reuși să degajeze fumul dens provenit de la subsol.
În cele din urmă, pompierii au reușit să lichideze focul. Locatarii însă, s-au putut reîntoarce în apartamente abia după aproape două ore și jumătate, după ce casa scării a fost evacuată complet de fum.
Din primele cercetări, focul a pornit de la o lumânare lăsată nesupravegheată de către un bărbat care s-a adăpostit în subsolul blocului.