Nivelul studiilor medii nu reprezintă o garanţie pentru obţinerea unui loc de muncă, fiind necesară obţinerea unei calificări sau a unei specializări, avertizează specialiștii. De altfel, s-a remarcat faptul că cei mai mulți șomeri din județul Teleorman nu au studii sau au studii de nivel scăzut. De aceea, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Teleorman implementează mai multe programe de ocupare și de formare profesională. În perioada ianuarie-noiembrie 2022, de exemplu, au fost organizate 37 programe de formare profesională în 15 meserii. Acest lucru se traduce prin faptul că, anul acesta, 7000 de teleormăneni și-au găsit un loc de muncă.
Numărul șomerilor este în contină creștere, în județul Teleorman, arată cele mai recente date statistice. În noiembrie 2022, de exemplu, s-au înregistrat cu aproape 300 de personae fără un loc de muncă față de aceeași perioadă a anului trecut. Aproape 80 la sută din șomeri provin din mediul rural și au o slabă pregatire profesională 70 la sută din numărul total având studii gimnaziale, primare sau nu au școală absolvită.
De aceea, activitatea de ocupare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă se desfăşoară pe baza Programului naţional pentru ocuparea forţei de muncă elaborat anual de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă și aprobat de Ministerul Muncii și Justiției Sociale.
Obiectivul general al Programului judeţean pentru ocuparea forţei de muncă în anul 2022 a fost încadrarea în muncă a cel puţin 7000 persoane.
De asemenea, AJOFM Teleorman asigură, fără plată, servicii de ocupare şi formare profesională, persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau agenţilor economici, servicii cum sunt: informarea şi consilierea profesională, medierea muncii, formarea profesională, servicii EURES.