Cei 200 de elevi ai Școlii Gimaziale numărul 4 din Turnu Măgurele beneficiază de masă caldă prin intermediul unui program european. Pe lângă mâncarea caldă, la unitatea școlară au fost implementate și programele “Școală după școală” și “A doua șansă”. Reamintim că unitatea de învățământ a fost grav avariată la începutul verii de o furtună puternică, atunci când o parte din acoperiș a fost smulsă.
Fondurile europene obținute pentru implementarea programului prin care elevii Școlii Gimnaziale numărul 4 din Turnu Măgurele beneficiază în prezent de masă caldă, riscau să fie pierdute. Motivul, deteriorarea școlii în urma furnunii care s-a abătut peste oraș la începutul verii, când mai multe clădiri au suferit avarii grave. După nenumărate eforturi, acum școala a putut lansa acest proiect, iar acoperișul a fost reparat.
În implementarea acestui proiect, conducerea unității școlare a fost sprijinită de Galul din zona Turnu Măgurele.
Masa caldă este bine venită pentru elevii unității de învățământ. Chiar ei se declară mulțumiți, mai ales că sunt copii care nu își permit să vină zilnic cu pachet de acasă.
În cadrul lansării acestui proiect, cadrele didactice prezente au avut parte și de o supriză muzicală.
Proiectul are o durată de un an și 3 luni de zile și își propune reducerea abandonului școlar, dar și apropierea de școală atât a copiilor, cât și a adulților.