Sărbătorile se apropie, iar oamenii, în special copiii, cumpără petarde și artificii pentru a le folosi în această perioadă. Așa că autoritățile au organizat o campanie la nivel național, numită „FOC DE ARTIFICII”. Este știut faptul că utilizarea unor obiecte pirotehnice interzise, se sancționează prin lege, însă polițiștii vor sta cu ochii și pe modul în care sunt folosite petardele și artificiile autorizate. Prin această campanie, autoritățile încearcă să prevină situațiile neplăcute, care pot fi, uneori, fatale. Până în acest moment, polițiștii au confiscat peste 300 kg de articole pirotehnice de la persoane care le dețineau ilegal.
Experiența anilor anteriori ne-a dovedit că există oameni care sfidează orice regulă în ceea ce privește achiziționarea sau folosirea materialelor pirotehnice, fie ca este vorba de cele interzise, fie de cele autorizate. În acest sens, autoritățile au anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că au demarat o acțiune pentru a preveni evenimentele neplăcute, care, uneori, pot duce la accidente serioase.
Autoritățile din Teleorman au început, deja, controalele la societățile comerciale care au ca obiect și vânzarea materialelor pirotehnice. De asemenea, polițiștii au făcut și câteva percheziții domiciliare. Surprizele nu au întarziat să apară.
În urma perchezițiilor, polițiștii teleormăneni au confiscat 340 de kg de articole pirotehnice. Campania „FOC DE ARTIFICII” se va desfășura la nivel național, până pe 4 ianuarie.