Victorie pentru CSM Alexandria în primul meci din Cupa României, la baschet feminin. Un singur punct a făcut diferența între alexăndrence și fetele de la Sirius Mureșul Târgu Mureș. S-a terminat 54 la 53 pentru CSM. Returul va avea loc pe 3 decembrie, la Târgu Mureș.
Dacă în tribunele Sălii Polivalente din Alexandria atmosfera a fost una frigurosă, în teren, lucrurile au stat altfel. Fetele de la CSM Alexandria au început cum nu se putea mai bine meciul și au prins un mare avantaj pe tabelă.
Din nefericire, odată cu accidentarea jucătoarei Sara Hamson, a scăzut și calitatea jocului pentru CSM, iar fetele de la Târgu Mureș au reușit să revină pe tabelă. Însă nu a fost suficient. Un singur punct a făcut diferența și Alexandria a câștigat cu 54-53, în primul meci din Cupa României. Cea mai bună marcatoare a CSM-ului în acest joc a fost Sara Hamson, cu 15 puncte, la egalitate cu o altă jucătoare de la echipa oaspete. Returul dintre cele două echipe va avea loc pe trei decembrie, în sala Sporturilor din Târgu Mureș. Partida va începe la ora 19.