Creștinii ortodocși intră, în Postul Crăciunului. Este un bun prilej pentru a ne curăța organismul, spun medicii. Iar oamenii confirmă acest lucru. Gospodinele spun că postul Crăciunului, care durează 40 de zile, este simplu de ținut. Multe și-au făcut încă din vară provizii, așa că, acum, nu au nicio grijă când vine vorba despre meniul de post.
Postul Crăciunului este primul din anul bisericesc. Timp de 40 de zile, creștinii se vor abține de la mâncărurile de dulce, de proveniență animală, dar, mai ales, ar trebui să încerce să fie mai buni unii cu alții.
Postul Crăciunului este un bun prilej și pentru a ne detoxifica organismul, spun medicii. Aceștia ne sfătuiesc, totuși, să acordăm mare atenție stării de sănătate, înainte de a ne hotărî să ne schimbăm regimul alimentar pentru următoarele 6 săptămâni.
Gospodinele din Alexandria spun că s-au pregătit încă din vară pentru acest post.
Postul Crăciunului începe pe 15 noiembrie și se încheie pe 24 decembrie.