Evenimentele dedicate sărbătoririi zilelor municipiului Alexandria s-au încheiat, marți, într-un cadru festiv în care au fost decernate două titluri de cetățean de onoare. Elevul Gabriel David Neață și scriitorul Ștefan Mitroi au fost aleși dintr-o listă lungă, să primească titlul de cetățean de onoare al municipiului Alexandria. De asemenea, în cadrul festivității, consilierii locali au aprobat nouă proiecte de hotărâre pentru investiții care urmează să primească finanțare prin PNRR.
La doar 13 ani, Gabriel David Neață, a devenit „cetățean de onoare” al municipiului Alexandria grație rezultatelor excepționale obținute la concursurile de matematică și fizică la care a participat.
Municipalitatea alexăndreană a oferit diplome și profesorilor care îl pregătesc pe Gabriel.
Cel de-al doilea titlu de cetățean de onoare a fost oferit scriitorului Ștefan Mitroi, care, la rândul său s-a prezentat publicului ca “celălalt copil”.
La împlinirea a 188 de ani de la întemeierea orașului, scriitorul Ștefan Mitroi a oferit alexăndrenilor un volum de proză intitulat „Adu-ti aminte să nu uiti”. Este “un roman-poveste desfășurat într-un oraș din Câmpia Dunării. Pagini despre oameni și așezări, despre iubiri și suferințe, despre războaie și vremuri de pace”, spune autorul despre volumul de proză închinat sărbătoririi municipiului Alexandria.
După momentele festive, consilierii au trecut la treabă. Ei au votat nouă proiecte de hotărâre care vizează reabilitarea termică a mai multor clădiri în care funcționează unități de învățământ sau clădiri rezidențiale multifamiliale. Finanțarea va fi obținută prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).