Început de aseară, pelerinajul la moaștele Sfântului Nectarie, făcătorul de minuni, a continuat astăzi la catedrala Sfântul Alexandru din Alexandria. Potrivit autorităților sunt așteptați în jur de 3000 de pelerini, care vor veni să se roage la odoarele sfinte. De asemenea, într-o procesiune ce va avea loc cu începere de la ora 19, atât moaștele lui Nectarie cât și cele ale Sfântului Alexandru vor fi plimbate pe centrul Alexandriei.
Până la ora prânzului sute de oameni au venit în pelerinaj la moaștele Sfântului Nectarie, aduse pentru prima dată la Catedrala din Alexandria.
Moaștele Sfântului Nectarie au fost aduse de la Mânăstirea Radu Vodă din București.
Autoritățile estimează că peste 3000 de credincioși vor trece pragul catedralei în aceste zile. Din acest motiv au fost suplimentate forțele de ordine.
În această seară, începând cu ora 19 va avea loc și procesiunea religioasă. Aceasta se va desfășura pe traseul strada Dunării, Ion Creangă, Brâncoveanu, înapoi pe Dunării si Independenței.