Accident grav de circulație pe Drumul European 70. Un șofer a pierdut controlul volanului în timpul unei depășiri periculoase și a plonjat cu mașina metri buni, în câmp. În autoturism se mai afla o persoană. Salvatorii au intervenit de urgență la fața locului și au transportat victimele la spital. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.
S-au derulat scene de groază în această dimineață pe “drumul morții”, între localitățile Văceni și Vitănești. Un bărbat de 33 ani a vrut să depășească un alt autoturism, însă nu a mai apucat să revină pe sensul său de mers.
Un conducător auto, martor la accident, a fost cel care a dat alarma la 112. Pe lângă descarcerare, la fața locului au mai intervenit o autospecială de stingere, un echipaj SMURD, și o ambulanță.
În acest caz, polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauza producerii accidentului.