Ultimele zile ale acestei luni se anunță în continuare foarte călduroase, mai ales în sudul țării, ceea ce face ca problemele cauzate de secetă să continue și în perioada următoare. Asta nu îi sperie, însă, pe oamenii din mediul rural care se bazează pe propriile fântâni din gospodării pentru a-și asigura apa necesară irigării grădinilor și adăpării animalelor. Totuși, cei mai mulți și-au îmbunătățit fântânile prin sisteme electrice de scoatere a apei.
Aproape 300 de localități din România sunt afectate, în acest moment, de seceta severă. Aici, alimentarea cu apă este restricționată, din cauza faptului că debitul celor mai multe lacuri de acumulare din țară a scăzut dramatic. Oficialitățile din Teleorman spun că nu exclud ideea raționalizării apei în anumite localități, dacă seceta va continua și în perioada următoare. Cu toate acestea, oamenii din mediul rural nu se tem că vor rămâne fără apă pentru că se bazează încă pe fântânile din propriile gospodării. Iar acest lucru se întâmplă chiar și în satele și comunele care sunt racordate la rețeaua publică de apă. Mai ales în această perioada în care soarele a pârjolit și culturile din grădini, oamenii încearcă să recupereze din producție folosind apa din fântâni pentru a iriga pământul.
Cu toate acestea, pentru a ușura munca și pentru a nu mai folosi clasica citură, oamenii și-au adaptat fântânile la condiții moderne și au montat dispozitive racordate la curent pentru a scoate apa.